Dan Lungu anunta ca isi retrage candidatura depusa pentru mandatul de senator la alegerile parlamentare care urmeaza sa se desfasoare in luna decembrie a acestui an. Totodata, alaturi de justificarea deciziei sale, scriitorul transmite electoratului mesajul ferm ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, Alianta USR PLUS este la momentul actual singura varianta din mediul politic care merita increderea cetatenilor romani. Acesta adauga si faptul ca retragerea candidaturii sale nu inseamna si parasirea USR Iasi, ci asigura iesenii ca va continua sa activeze ca membru in filiala, unde va lupta pentru transparenta si pentru o altfel de politica.
Nu plec din partid pentru ca inca mai cred ca lucrurile pot fi reformate
„Decizia de a-mi retrage candidatura de la Senat nu a fost una usoara, dat fiind respectul pe care il am pentru voturile colegilor care m-au investit cu increderea lor.Pentru a nu da frau liber speculatiilor, as vrea sa expun cu acuratete care sunt motivele care m-au determinat sa procedez astfel.
Dar inainte de a-mi prezenta argumentele, vreau sa spun tuturor foarte ferm ca, dincolo de toate neajunsurile si de luptele interne duse in partid, la momentul actual Alianta USR PLUS este singura optiune care merita increderea noastra, a romanilor. Acesta este si motivul pentru ca nu plec din partid; pentru ca eu inca mai cred ca lucrurile pot fi reformate.Va indemn asadar sa votati Alianta USR PLUS.
Revenind la retragerea candidaturii mele, motivul principal este urmatorul: nu as vrea ca prin prezenta mea sa cautionez un mod de a face politica atat de diferit de cel pentru care eu si o buna parte din colegii mei am intrat in USR Iasi. Nu sunt singurul care considera ca atat prezenta domnului Marius Bodea in Alianta USR PLUS Iasi, cat si procesul de realizare a listelor pentru alegerile parlamentare sfideaza complet valorile si principiile fondatoare ale partidului si ale Aliantei.
Despre alterarea ierarhiilor pe liste prin metoda „autobuzului cu geamuri fumurii” am mai scris, asa ca nu insist. In privinta prezentei domnului Marius Bodea in Alianta lucrurile stau astfel: in urma unui proces de negociere care sa puna in opera strategia locala pentru alegerile locale, el a fost adus pentru a-l inlocui pe domnul Silviu Gurlui ca propunere in fata partenerilor din Alianta la candidatura pentru presedintia Consiliului Judetean – adica chiar pe cel ales de catre Conferinta Judeteana a USR Iasi. Operatiunea s-a desfasurat cu discretie totala, eufemistic vorbind, si cu multiple incalcari ale Statutului. Strategia nu a fost votata niciodata in Conferinta Judeteana si nici echipa de negociere, daca aceasta din urma chiar o fi existat.
In peste 90% din cazuri, justitia interna in USR este realmente paralizata
Privind rezultatele obtinute in judet, cert este ca strategia a fost proasta; eticheta de traseist lipita de candidatul nostru ne-a tras in jos, iar acest lucru poate fi lesne demonstrat. Calitatea de traseist a candidatului Marius Bodea a fost constatata de catre Comisia Nationala de Arbitraj a Aliantei (CINA), in urma unei sesizari inaintate de colegul nostru, avocatul Mihai Lupu.
Traseismul fiind considerat o problema de integritate in cadrul Aliantei, recomandarea CINA era in defavoarea candidaturii, insa candidatul a beneficiat de clementa Biroului National al USR, pe prezumtia de oportunitate politica, oportunitate neconfirmata de rezultatele ulterioare. Sa ne intelegem – nu vorbim de calitatile si defectele unei persoane, ci de actiuni care incalca Statutul si alte acte normative interne, precum si de o situatie neconforma cu principiile de integritate asumate de noi toti membrii Aliantei, adica de un mod de a face politica. Or, noi ne-am asumat o politica curata, bazata pe principii si valori, diferita de cea a partidelor traditionale.
Toate neregulile – de alaltaieri, de ieri si de azi; nu e cazul sa insist asupra lor – au fost sesizate de multiple ori la forurile interne competente. In peste 90% din cazuri, nu s-a primit niciun raspuns, semn ca justitia interna in USR este realmente paralizata. In aceste conditii, mai multi colegi ieseni au ales sa se adreseze instantei de judecata, pentru a forta legalitatea si transparenta in filiala ieseana. Nu pot sa nu fiu de acord cu ei. N-ar fi in spiritul USR daca nu ar fi reactivi si nu si-ar apara valorile si principiile prin toate mijloacele legale.
Pentru a nu legitima la randu-mi un intreg sir de abuzuri si de decizii neinspirate, prefer sa-mi retrag candidatura. Raman fidel valorilor si principiilor de moda veche, multumindu-le pentru incredere tuturor celor care m-au votat. Sper ca retragerea mea nu face decat sa le confirme faptul ca au facut o alegere buna, in adevaratul spirit userist”, a declarat Dan Lungu, scriitor si actual Senator USR de Iasi.