Despre decesul unei persoane si pasii ce trebuie urmati dupa aceea

Atunci cand o persoana moare lasa in urma un mare gol in inimile tuturor celor pe care i-a cunoscut de-a lungul vietii si cu care a avut relatii bune. Exista multe lucruri care ne impiedica ca oameni sa putem petrece mai mult timp alaturi de cei dragi iar in cele din urma, cand o astfel de persoana nu mai este printre noi, lasa loc de multe regrete si tristete, sentimente care se vindeca foarte greu. De asemenea, celor foarte apropiati, precum membrii familiei, le revine o sacina si mai grea, aceea de a-l pregati pe decedat de ultimul drum, spre locul de veci.

Nimeni nu poate sti exact care va fi ultima clipa a unei persoane. In timp ce unii ajung la batranete si mor in propria casa, impacati, alaturid de cei dragi, altii trec in nefiinta in spitale, camine de batrani sau in locuri indepartate, in diverse accidente si din diverse motive. Intr-o astfel de situatie este necesara demararea imediata a catorva evenimente printre care constatarea decesului de catre un medic, pana la urma, o declaratie oficiala de deces este primul pas in inceperea intocmirii documentelor necesare, precum certificatul de deces.

Exista o serie de documente care trebuie intocmite la scurt timp dupa decesul unei persoane in timp ce altele pot fi intocmite si dupa inmormantare de exemplu sau chiar si mai tarziu. De toate aceste aspecte se poate ocupa si o agentie de servicii funerare profesionala, care detine cunostintele si mijloacele necesare. Totul este complet legal iar in cazul unei agentii bune, documentele pot fi obtinute mult mai rapid, aceasta avand relatiile necesare in cadrul institutiilor de stat de care este nevoie in astfel de situatii.

Chiar si atunci cand cei apropiati persoanei decedate reusesc sa gaseasca puterea necesara pentru a se ocupa de cele necesare, de la documente si pana la achizitia obiectelor si accesoriilor necesare dar si gasirea serviciilor potrivite, ca de exemplu o masina mortuara, impactul emotional este unul mult prea mare, stiind ca tot ceea ce fac este pentru a conduce pe cineva drag pe ultimul drum.

Dar, prin intermediul unei agentii de pompe funebre care sa ofere servicii funerare complete prin diverse pachete special create in acest sens dar si prin servicii separate ce pot fi adaptate la fiecare caz in parte, acest intreg proces poate fi dus la capat mult mai usor iar cei apropiati persoanei decedate isi pot gasi linistea sufleteasca ca aceasta a avut parte de un ultim drum asa cum merita.

In functie de locul in care o persoana a decedat, trebuie urmate anumite proceduri. Asta difera de altfel si in functie de modul in care o persoana moare. Exista astfel cazuri in care nu mai este nevoie de interventia politiei, de autopsie sau alte sarcini ce trebuie realizate de institutii dar si cazuri in care este nevoie de acestea. Atunci, interventia unei agentii de pompe funebre este mai mult decat indicata, fiind greu pentru membrii familiei sa se descurce cu toate cele necesare si in acelasi timp sa faca fata sentimentelor acumulate.

Funeraliile reprezinta acea perioada de timp in care cei care de-a lungul vietii au cunoscut persoana decedata se aduna laolalta si ii aduc un ultim omagiu. In aceasta perioada cei prezenti au ocazia sa disctute diverse lucruri, sa isi aminteasca de momentele frumoase alaturi de persoana de care urmeaza sa se desparta si sa poata petrece ceva mai mult timp impreuna. Astfel ca si organizarea acestora trebuie facuta cu grija. Fie ca are loc acasa sau la o capela a bisericii, nu trebuie omis niciun detaliu.

Pe langa faptul ca se poate ocupa de intocmirea documentelor funerare necesare si a funeraliilor, o agentie funerara ce ofera servicii complete se poate ocupa de mult mai multe. De exemplu, pachete funerare realizate in functie de bugetul clietilor dar si servicii auxiliare care pot fi alese separat sau pot fi considerate un alt pachet, ca de exemplu alegerea unui sicriu si a anumitor articole funerare care nu fac parte din niciun pachet sau din pachete funerare diferite. Cu ajutorul consilierilor funerari ce reprezinta o astfel de agentie, pot fi puse la punct toate detaliile si se incearca sa se indeplini toate cererile clientilor.

La noi in tara, pentru comemorarea unei persoane decedate sunt realizate o serie de parastase, pomeni si alte astfel de procese, de care de asemenea se poate ocupa o agentie de pompe funebre. Prin asta, atat in ceea ce priveste intregul proces de inmormantare a unei persoane decedate cat si ceea ce urmeaza dupa, costul financiar total va fi fara indoiala mai mic iar bataia de cap la fel. Asta pentru ca cei de la agentie stiu exact de ce este nevoie si de unde sa obtina lucruri de calitate dar si cum sa organizeze ceea ce este nevoie.

Totul trebuie realizat astfel incat sa fie respectate si regulile impuse de catre autoritati, in fiecare caz in parte, astfel incat siguranta celor care participa la inmormantare sa nu fie pusa in pericol sub nicio forma. Exista totodata si anumite reguli in functie de cum a murit persoana decedata, de ce religie apartine si tot asa, astfel incat, trebuie alese cu grija toate detaliile necesare. Pentru ca, asa cum am spus, orice persoana care trece in nefiinta merita sa aiba parte de un ultim drum si o inmormantare incununate de decenta si demnitate, alaturi de cei dragi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *